SOSCasa

Ghid pentru Meseriași

Explicat simplu, pas cu pas. Urmează ghidul și începi să primești cereri rapid.

1

Creează contul și adaugă-ți firma

Îți faci cont (email/telefon/Google). Ca meseriaș cu firmă, completezi datele firmei (denumire, CUI, adresă, telefon). Poți continua și fără firmă, dar vei avea vizibilitate și credibilitate mai reduse în fața clienților.

2

Adaugă serviciile și prețurile

Intră la „Serviciile mele” și adaugă fiecare tip (ex: instalator, electrician, zugrav). Setează prețul potrivit: pe oră, pe m², pe zi sau pe lucrare. Scrie clar ce incluzi.

3

Completează profilul

Încarcă poză/logo, descriere scurtă, zone acoperite, fotografii din lucrări anterioare. Un profil complet = mai multă încredere + mai multe cereri.

4

Primești cereri direct în cont

Clientul te selectează din listă și îți trimite o cerere cu detalii și adresă. Tu vezi cererea în „Cereri primite”.

5

Trimite ofertă rapidă

Răspunde la cerere cu un preț estimativ (min–max) și propune câteva intervale de timp (date/ore) când poți lucra.

6

Clientul alege ora — programarea e confirmată

Când clientul alege unul dintre intervalele propuse, programarea se confirmă automat în aplicație.

7

Efectuează lucrarea

Mergi la adresa agreată la data/ora stabilită. Dacă se schimbă ceva, anunță din timp. Păstrează comunicarea în aplicație.

8

Primește recenzie și crește-ți reputația

După lucrare, clientul lasă o recenzie. Recenziile bune = mai multă vizibilitate. Poți raporta recenziile abuzive, dar nu poți răspunde public la ele.

Important (roluri diferite)

Meseriași cu firmă primesc cereri direct de la clienți și au vizibilitate prioritară în listări.
Lucrătorii fără firmă pot și ei primi cereri de la clienți, dar cu vizibilitate și credibilitate mai reduse. Pentru proiectele firmelor (zilieri, muncitori necalificați), echipa SOSCasa recomandă profiluri disponibile pe baza cerințelor primite pe email.

Cum îți crești vizibilitatea

  • Completează profilul integral — poze, descriere, zone acoperite — crește încrederea clienților.
  • Adaugă poze „înainte/după” și descrieri scurte la proiecte.
  • Ține prețurile și zonele de lucru actualizate.

Cauți oameni pentru echipă?

  • Ai nevoie de zilieri sau muncitori necalificați pentru un proiect? Ne trimiți cerința pe email, la soscasaro@gmail.com.
  • Echipa SOSCasa caută printre profilurile disponibile din platformă.
  • Îți recomandăm oameni potriviți, cu experiența și disponibilitatea lor.
  • Stabiliți colaborarea și plata direct, în afara platformei.

Bune practici (ca să iei mai multe lucrări)

  • Răspunde rapid (în maxim câteva ore).
  • Propune 2–3 intervale orare realiste.
  • Fii clar în ofertă (ce include/nu include).
  • Urcă poze relevante din lucrări reale.
  • Actualizează-ți disponibilitatea când se schimbă.

Interdicții (evită problemele)

  • Nu supralicita doar ca să prinzi cererea.
  • Nu întârzia fără să anunți din timp.
  • Nu promite lucruri pe care nu le poți face.
  • Nu folosi fotografii care nu îți aparțin.
  • Nu cere recenzii în schimbul unor beneficii.

Acțiuni rapide

1

Editează/șterge un serviciu

Mergi la „Serviciile mele” → editezi prețul, descrierea sau ștergi serviciul.

2

Anulează o ofertă trimisă

Deschide cererea și apasă „Anulează ofertă”. Clientul este notificat automat.

Ai întrebări? Vezi Întrebări frecvente sau scrie-ne la contact@soscasa.ro.